Notre Dame din Paris refăcută după planul lumii de azi – 18 iulie, prima parte

Am plecat dimineață devreme de la hotel. Am mult timp liber până iau avionul diseară și mi-am propus să revăd orașul. Ajung cu trenul până la stația Les Halles și mă gândesc să merg către Notre Dame. Sunt curios cum arată după restaurare.
Pe drum, bineînțeles că intru în contact cu centrul orașului… Parisul își dezvăluie savoarea în arhitectura clădirilor vechi, în monumentele de artă, părculețele cu flori, Sena și mulțimea de turiști.. Toate apar pentru mine într-o lumină nouă izvorâtă din bucuria simplă a momentului. Bineînțeles, fac abstracție de șobolanii de lângă tomberoane, de gunoaiele din locurile mărginașe și de mirosul de canabis care se simte în unele zone.
Odată ajuns în fața catedralei, sunt tentat să renunț la vizită. Panouri de gard, precum acelea puse de jandarmi la mitinguri, sunt așezate ca un labirint pentru a gestiona eficient spațiul când sunt mulți oameni. Și mi-a rămas în cap ideea că trebuie programare. Așa citisem într-un anunț mai demult.
Dar mă hotărăsc totuși și mă așez la rând. Deși este dimineață sunt mulți oameni care așteaptă.

O să folosesc momentul acesta ca să adun informații de la fața locului pentru reportaj.
Aștept la rând și observ în față câțiva „oameni de ordine”. Unul dintre ei îi spune unui vizitator să își scoată pălăria de pe cap. Când mă apropii citesc pe un afiș pus la vedere că este obligatorie ținuta adecvată unui lăcaș de cult.
Mă bucur când îmi dau seama că se poate intra și fără programare. Vizita este gratuită, dar măsurile de securitate sunt stricte. Se trece întâi printr-o „poartă” ca la metrou, apoi, pe lângă verificarea bagajului, se face și verificarea personală cu aparatul de scanat.
În ciuda imaginii de „lăcaș de cult”, este o forfotă ca la bazar.
La intrare, ca în orice biserică, poți să cumperi lumânări lăsând suma de bani într-o cutie. Mă frapează însă faptul că este și un aparat unde poți plăti cu cardul.
Cum am intrat mi-am dat seama imediat de diferențe. Catedrala este mai luminoasă decât înainte de restaurare. Contrastul este evident. Senzația de lumină provine de la piatra curățată și de la becuri. Evident nu este o lumină naturală.
Pe părțile laterale sunt spații consacrate unor subiecte și personaje religioase. Pe pereți sunt așezate tablouri vechi sau picturi moderne iar pe suporturi adecvate se găsesc diferite sculpturi care evident au o temă creștină. Însă combinația între tradițional și modern îmi dă un sentiment de amestec forțat.

Mulțimea de oameni care se află în catedrală este oarecum agitată. O doamnă care stă în picioare și are în piept un ecuson pe care scrie „volontaire”, le spune să facă liniște acelora care vorbesc tare.
În partea din spate a catedralei este o reprezentare a unor scene biblice. Acestea sunt sculptate în miniaturi aflate pe un perete care înconjoară o porțiune mare din zona centrală unde vine altarul.
Privesc cu atenție vitraliile, picturile, statuile, coloanele și arhitectura catedralei în ansamblu. În amintire am și ceea ce a fost înainte de incendiu și mi-e tot mai clar că acum este o altă Notre Dame.

Deodată, peste gălăgia constantă din fundal, se aude o voce într-o spaniolă puțin afectată, în boxele fixate pe pereți: „silencio, por favor”. Și apoi „șșșșș..”.
Înainte de încheierea vizitei, în lateral, văd o pictură modernă în care pare a fi Fecioara Maria dar reprezentată de o femeie cu trăsături orientale. Pe peretele opus se află Iisus crucificat realizat de Philippe Kaeppelin în 1964.
Mă îndrept spre ieșire. Îmi atrage atenția modelul de pe ușile mari care nu este sculptat ci aplicat.

Catedrala este o capodoperă a arhitecturii gotice și în mod evident conține opere de artă de o imensă valoare. Munca de restaurare care s-a realizat este extraordinară și merită toată aprecierea. Am pus însă accentul pe câteva reprezentări moderne care au fost adăugate după reconstituire pentru a înțelege de ce unii vizitatori au fost dezamăgiți și s-au exprimat critic. Aceștia au considerat amestecul operelor de artă tradițională cu reprezentările moderne ca fiind un kitsch. Unii au observat că lumina artificială și albirea excesivă au anulat sobrietatea și aerul de mister care erau caracteristice catedralei înainte de restaurare. Vitraliile noi au fost și ele puternic contestate începând chiar dinainte de deschiderea din decembrie 2024. (1)

Am ieșit.
Afară, în partea stângă, la câțiva zeci de metri de catedrală, este o statuie care mă atrage. Este o reprezentare a lui Charlemagne care este considerat de către istorici părintele fondator al Franței și al Germaniei.

Mai încolo, lângă pod, înainte să trec peste Sena, observ agățate pe un gard nelipsitele „lacăte ale iubirii”. Pe unul scrie „Allens in Paris” – numele vreunui iubăreț ajuns pe plaiurile acestea pariziene. Când am văzut scrisul prima dată, am citit „Aliens” și nu m-am putut abține să nu zâmbesc zicându-mi în gând „Măi, da nu e de glumă – extratereștrii au ajuns la Paris”…

Notă (1):
Chiar dacă este recunoscută reușita proiectului de reconstrucție și îi este apreciată valoarea, există totuși anumite obiecții în legătură cu „noua” catedrală Notre Dame din Paris:
*În iunie 2024 profesorul Bruno Phalip critică accelerarea proiectului spunând că urgentarea duce la ignorarea unor principii fundamentale de conservare a patrimoniului.
*În februarie 2025, pe un site de turism, o vizitatoare remarca despre catedrala Notre Dame că după reconstrucție combinația de modernism și tradiționalism din interior arată ca un kitsch.
*Pe Reddit de asemenea sunt unele comentarii nostalgice care arată o anumită dezamăgire în legătură cu noua Notre Dame.
*În martie 2025, Financial Times remarcă faptul că mulți oameni reproșează înlocuirea vitraliilor istorice cu acelea moderne. O petiție online adună chiar peste 280 de mii de semnături împotrivă.
*În august 2025, The Australian spune că „noua catedrală Notre Dame, cu aspectul său imaculat și luminos, nu mai are atmosfera solemnă și sacră caracteristică stilului gotic”.

(18iulie2025)