Între Notre Dame și Luvru – 18 iulie, partea a II-a

Mă îndepărtez de Notre Dame, mergând agale către pod, în timp ce observ atent orașul. Miile de turiști, mașinile care opresc și pornesc după ritmul semafoarelor, clădirile vechi parcă au o înțelegere și colaborează dând viață și farmec Parisului.
Cum am ieșit, am lăsat în stânga statuia lui Charlemagne, iar în dreapta „Hotel Dieu”, care este cel mai vechi spital din Franța și, după unele surse, cel mai vechi spital care a funcționat continuu din lume. Tradiția spune că a fost construit în anul 651 d.Hr. de către Saint Landry, dar, oficial, date despre el există doar din anul 829.
Pe o laterală a catedralei văd de la distanță o macara și o porțiune acoperită cu schele, semn că încă se lucrează pe exterior la fațada laterală.

Până mă hotărăsc ce fac mai departe, m-am afundat pe străduțele din stânga, în zona Cartierului Latin.
Mi-a atras atenția aici o mică „bibliotecă”, amenajată pe un raft din lemn, protejat și aranjat frumos. Am văzut în multe alte locuri din Franța astfel de „bijuterii” cu cărți gratuite, unde am găsit de multe ori volume valoroase.
Nu am rămas mult, pentru că destul de repede m-am hotărât să vizitez din nou muzeul Luvru, așa că m-am întors către strada mare de lângă Notre Dame.

Pe malul Senei, dar sus, unde e drumul pentru mașini, îi văd în mai multe locuri pe celebrii buchiniști din Paris care, în afară de cărți, vând și tablouri, picturi sau schițe în creion, la tarabele-chioșcuri întinse de-a lungul trotuarului.

Undeva pe alee, cu puțin înainte să ajung în fața Institutului, văd un cerșetor. În ciuda căldurii de afară, este îmbrăcat cu un palton gros, închis la culoare. Are capul descoperit, cu părul neângrijit și stă așezat în genunchi, aplecat în față. Părul său lung mă face să mă întreb dacă este bărbat sau femeie. Nu am cum să îmi dau seama pentru că nu îi văd fața. Este aplecat cu tot trunchiul la sol. Practic este lipit cu pieptul de trotuar, cu mâinile împreunate deasupra capului. Stă încremenit în această poziție care mă uimește. Lângă el se află un pahar alb din plastic de unică folosință. Cufundat în tăcere și nemișcare pare decupat din această lume. Mă fascinează și totodată mă intrigă contrastul inedit pe care îl face cu atmosfera orașului. Deși îmi trece prin minte gândul să îi fac o poză, totuși ezit. Marcat de această apariție insolită, trec mai departe pe lângă clădirea Institutului francez din fața căreia se deschide pe partea cealaltă a străzii podul peste Sena, Pont Des Artes.

Merg în continuare, iar ca să ajung la Luvru traversez din nou Sena pe următorul pod. Sunt multe poduri în Paris care unesc malurile Senei și fiecare are o istorie specifică, o arhitectură și o poveste fascinantă. De sus se văd vaporașe care plimbă turiștii ce au ales să facă o excursie pe apă…

Voi ajunge în curând. Muzeul, fiind imens, nu poate fi vizitat integral într-o singură zi și din acest motiv mă voi focaliza doar pe ceea ce mă interesează – istorie antică și ideea de unitate reflectată în unele opere de artă…

(18 iulie 2025)