Merg la Orsay – 18 iulie, partea a IV-a

La intrare sunt puțini oameni care așteaptă, așa că intru repede. Comparat cu zăpușeala de afară, în muzeu este răcoare, și asta îmi place. Am mai vizitat Orsay-ul, așa că voi merge doar să revăd câteva opere și să fac poze pentru proiect.

Amenajat în clădirea unei foste gări foarte frumoase din Paris, muzeul Orsay conține, în principal, opere de pictură și sculptură europeană din perioada 1848-1914, spre deosebire de Luvru, care are în colecțiile sale artă dintr-o arie culturală mai extinsă (Europa de Vest, Grecia, Egipt, Imperiul roman, Orientul apropiat) și dintr-o perioadă mai largă, începând cu Antichitatea până în anul 1848.

Cum intru, mă îndrept către spațiile amenajate la primul etaj, în partea dreaptă. Ajung la un grup statuar de care îmi amintesc că l-am mai văzut. Este numit Monument à Jean-Jacques Rousseau și este realizat de Albert Bartholomé în 1910. A fost inaugurat la Pantheon în 1912, la aniversarea a 200 de ani de la nașterea filozofului Jean-Jacques Rousseau, și cuprinde un număr de cinci reprezentări ale unor personaje feminine. Figurile laterale sunt Gloria și Muzica, iar grupul central simbolizează Filozofia, Adevărul și Natura.

Dintre operele aflate în acest muzeu, unele îmi plac în mod deosebit și mă încântă cu armonia și farmecul lor. Fac poze doar la câteva, ale căror teme le-aș putea folosi pe viitor în carte. Un exemplu cu o temă simplă, dar expresivă, este La Solitude, a lui Alexander Harrison.

Pictura lui Henry Ossawa Tanner, numită Les pèlerins d’Emmaüs, îmi atrage atenția prin atitudinea personajului central – o poziție de rugăciune.

Cobor la etajul de jos, în holul mare principal. Aici, chiar lângă biroul de informații, se află o copie de mărime redusă a Statuii libertății din New York. Atât această copie, cât și originalul au fost realizate de sculptorul francez Auguste Bartholdi.
Statuia originală a fost amplasată inițial în Paris, în arondismentul 17, iar de aici a fost apoi demontată și transportată în America. Măsoară 46,5 metri înălțime dar împreună cu soclul pe care a fost asamblată are 93 de metri. A fost inaugurată în New York în anul 1886, fiind un cadou oferit de francezi americanilor, ca un simbol al prieteniei.
Replica statuii originale, pe care o am acum în fața mea, a fost donată chiar de autorul ei, Bartholdi, în anul 1900. Numele sub care mai este cunoscută această operă este La Liberté éclairant le monde.

Pe culoar, în capătul cel mai îndepărtat se află statuia Cele patru părți ale lumii care susțin sfera. Aceasta reprezintă, simbolic, sub forma unor ființe umane, cele patru continente mari ale planetei: Europa, Asia, Africa și America.

Trec spre sala aflată în apropiere și, aici, descopăr o pictură care surprinde prin tema abordată. Primul gând care îmi trece prin minte este că reprezintă o poză mare a Parisului făcută din avion. Pictura este făcută în anul 1855 de către Victor Navlet și se numește Vedere generală a Parisului de la Observator.

Datorită interesului pe care l-am acordat în timp corabiei ca simbol observ imediat orice reprezentare a unei bărci, vapor, corabie cu pânze, sau altă ambarcațiune tradițională. Așa îmi atrage atenția Le Bateau atelier pictată de Charles-François Daubigny.

Am ajuns într-o sală unde observ o pictură care mă surprinde prin dezinhibare și modul direct în care abordează privitorul. Prima senzație este că reprezintă o poză erotică. Totuși, este o pictură realizată în 1866 de Gustave Courbet. Se numește Originea lumii și este una dintre cele mai controversate picturi din istoria artei, deoarece, până la Courbet, nimeni nu a îndrăznit să prezinte nuditatea feminină atât de realist și natural.

Mai departe, îmi atrage privirea Exilul lui Tiberiu. Bineânțeles, barca pe care personajele navighează este cea care îmi captează atenția.

Aproape de finalul vizitei ajung la Nașterea lui Venus a lui William Bouguereau.
Sunt multe opere de artă în acest muzeu. Clădirea în sine, în care se află muzeul este foarte frumoasă. Dar timpul meu pentru această vizită este limitat. Mă hotărăsc să plec și închei astfel vizita la Orsay.

Ies din clădire și mă gândesc la ce fac mai departe. Mi s-a făcut foame. Mă hotărăsc să merg în zona Catedralei Notre Dame într-un loc aflat la câteva străduțe distanță de Sena unde niște arabi fac un falafel foarte bun.

Deodată devin atent… Momentul prezent deschide o poartă către un nou spațiu al artei. Sena devine sclipirea reflectată de apă iar omul care trece pe mal devine chip luminat de zâmbetul subtil pe care îl schițează. Încremenit de lipsa celei mai mici adieri de vânt, verdele copacilor mă conduce către perspectiva de ansamblu. Orașul, oamenii, cerul devin arta unică a momentului aflat în continuă metamorfoză. Avem cu toții un Luvru sau un Orsay al nostru aici, acum.

Merg pe lângă clădirile vechi. Îmi îndrept privirea către trotuarul de lângă Sena și într-o clipă sunt cuprins de uimire. Este așezat lângă taraba unui bukinist și îl recunosc imediat după postură, întins cu fața la sol, cu capul lipit de trotuar și mâinile împreunate deasupra. Este cerșetorul pe care l-am văzut când am mers spre Luvru. În mod surprinzător, acum se află pe partea cealaltă a străzii în bătaia directă a razelor Soarelui care, deși este după amiază târziu, încă încălzesc puternic.
Au trecut peste 4 ore de când l-am văzut prima dată. Sub Soarele amiezii, era îmbrăcat cu același palton gros închis la culoare, stând în aceeași nemișcare fascinantă. Pare decupat din această lume. Nu știu dacă este bărbat sau femeie pentru că nu i-am văzut fața. Și parcă mă urmărește pentru a-mi transmite un mesaj tăcut.

Fără să mă opresc, merg mai departe. Păstrez doar uimirea la gândul că parcă sunt urmărit de această apariție misterioasă. Ajung în zona cunoscută de unde îmi cumpăr un falafel. Mă plimb puțin, apoi, după vreo douăzeci de minute mă îndrept către metrou ca să iau un tren spre aeroport. Cobor în stație și cumpăr un bilet. Trec de bara de la intrare, apoi merg prin tunelul care face legătura între linii, orientându-mă ca să ajung la peron.

Când ajung la trecerea către un alt tronson, spre uluirea mea, văd pe partea stângă, așezat în aceeași poziție, același cerșetor întâlnit mai devreme. Prima dată mă gândesc că poate sunt persoane diferite care doar seamănă, dar observ că are același palton închis la culoare, același păr lung și neângrijit și același pahar alb ținut în mâinile împreunate, întinse deasupra capului lipit de sol. Starea de nemișcare, care parcă îl decupează din forfota de la metrou, înălțându-l într-o lume misterioasă, este aceeași cu cea pe care mi-o inspira când l-am întâlnit pe drumul de lângă Sena.
Uluirea mea este maximă pentru că, în decurs de aproximativ cinci ore, întâlnesc acest personaj în trei locuri diferite din drumul meu. Iar acum, întâlnirea lui în metrou îmi pare a fi mai mult decât o coincidență. Acest personaj se află chiar pe unde trec. Ce înseamnă toate acestea?

Această zi nu a fost programată ca să rămân la Paris. Trebuia să plec de ieri seară, dar zborul pe care îl aveam a fost anulat. Și așa, toată această zi parcă se află sub inspirația unei muze a misterului.
În timp ce mă gândesc la toate acestea, ajung la aeroport și iau cursa Air France de la ora 21 spre Nice… Într-o oră și jumătate sunt în metropola de pe malul Mediteranei…

(18 iulie 2025)