Când presa numără amenzi, dar nu ascultă oamenii
Un articol excelent a fost publicat astăzi de către jurnalistul Adrian Onciu pe platforma Substack. Acesta propune o analiză realistă a încrederii pe care oamenii o mai au în presă, pornind de la ceea ce se petrece în ultimele două săptămâni în România: manifestațiile organizate în fața Arestului Central din București, în sprijinul lui Călin Georgescu.
Încrederea în presă nu se pierde doar prin informații false, ci și prin întrebările care nu mai sunt puse și vocile care nu mai ajung să fie auzite.
Adrian Onciu atrage atenția asupra modului în care presa alege să relateze aceste evenimente. Potrivit analizei sale, numeroase publicații au insistat asupra amenzilor, intervențiilor Jandarmeriei și incidentelor, în timp ce vocile și motivațiile protestatarilor au primit mult mai puțin spațiu.
Problema ridicată de autor depășește însă un caz particular. Când jurnaliștii relatează despre oameni fără să încerce să afle ce îi motivează cu adevărat, aceștia pot ajunge să simtă că experiențele și preocupările lor nu contează. Iar atunci când oamenii nu se mai regăsesc în presa tradițională, caută alte surse de informare, inclusiv pe rețelele sociale.
A asculta protestatarii nu înseamnă a le da automat dreptate, după cum relatarea poziției Jandarmeriei nu presupune acceptarea acesteia fără întrebări. Rolul presei este tocmai să confrunte perspectivele, să verifice afirmațiile și să ofere publicului suficiente informații pentru a-și forma propria opinie. În practică, însă, acest echilibru pare să lipsească din relatările multor instituții importante de presă.
Încrederea nu poate fi cerută publicului. Ea se câștigă prin echilibru, transparență și disponibilitatea de a asculta toate vocile. Atunci când aceste principii sunt neglijate, pierderea încrederii publicului devine o consecință previzibilă.
