|

Cum a răspândit presa fake news după atacurile care au avut loc asupra centrelor de date Yandex

Atacurile ucrainene asupra unor centre de date ale companiei ruse Yandex au fost urmate de răspândirea unei informații care părea spectaculoasă: propaganda rusă și activitatea conturilor asociate partidului german AfD s-ar fi prăbușit. Mesajul a fost preluat și distribuit pe rețelele sociale, inclusiv de politicieni, înainte ca veridicitatea datelor să fie demonstrată.

Problema a pornit de la o confuzie tehnică. Datele publicate de Cloudflare indicau o scădere a activității roboților de indexare ai Yandex, programe automate care ajută motoarele de căutare să descopere pagini web. Acestea nu sunt însă echivalente cu boții utilizați pentru propaganda politică și dezinformare. Experții consultați de publicațiile internaționale au precizat că datele privind scăderea traficului automatizat al rețelei Yandex nu demonstrează o reducere a activității conturilor care răspândesc dezinformare pe rețelele sociale.

Cazul arată cât de repede poate presa și mediul online să „muște” dintr-o poveste care le convine, dar care nu este suficient verificată. Acesta este un exemplu de fake news care a venit chiar din presa oficială și de la politicienii în care ar trebui să avem încredere.

Într-o perioadă în care dezinformarea reprezintă o problemă reală, verificarea surselor și a datelor nu este un detaliu opțional, ci o condiție esențială pentru informarea corectă.

Surse: Cloudflare Radar – activitatea roboților din rețeaua Yandex, The Verge, The Guardian

Alte articole