Cât de ușor poate fi regizat un atac și atribuit altui stat pentru a declanșa un război?
Europa se pregătește pentru posibilitatea unui atac rusesc soldat cu numeroase victime. Potrivit informațiilor publicate de Politico și preluate de presa română, la Bruxelles au avut loc discuții despre un asemenea scenariu și despre modul în care Europa ar trebui să reacționeze.
Dar, în această atmosferă în care războiul pare prezentat tot mai mult ca o posibilitate inevitabilă, ar trebui să ne punem și o altă întrebare: cât de sigur putem ști cine a lansat un atac?
Ancheta germană privind exploziile Nord Stream a ajuns la acuzații extrem de serioase. Procurorii germani susțin că un fost ofițer al armatei ucrainene și alți suspecți ucraineni ar fi organizat atacul în numele unor persoane sau entități apropiate autorităților de la Kiev. În perioada de după explozii au existat, însă, și numeroase acuzații și speculații care indicau Rusia drept posibil autor.
Și cazul Constanța ridică o problemă serioasă. În iunie, o dronă maritimă ucraineană a fost observată în port. După ce autoritățile române au fost alertate, Ucraina a anunțat că pierduse controlul asupra acesteia.
Dacă drona nu ar fi fost observată la timp și ar fi ajuns la un depozit cu materiale extrem de inflamabile aflat nu departe de locul unde a fost găsită, consecințele ar fi putut fi foarte grave, cu pagube importante și numeroase victime. Cui i-ar fi fost atribuit atunci atacul? Ar fi fost identificată originea dronei ca fiind ucraineană? Sau, în lipsa unor dovezi clare, atacul ar fi fost atribuit automat Rusiei, cu toate consecințele care ar fi putut decurge de aici?
Atunci, cât de ușor poate fi regizat un atac și atribuit altui stat?
Dacă Rusia ar organiza o operațiune și ar încerca să o atribuie Ucrainei sau NATO? Dacă Ucraina ori un alt stat ar provoca un incident și acesta ar fi atribuit Rusiei? Cine ar putea verifica rapid și independent adevărul?
Istoria ne obligă să fim atenți. În 2003, războiul din Irak a fost justificat inclusiv prin existența presupuselor arme de distrugere în masă. Ulterior s-a constatat că aceste arme nu existau, iar anchetele de după război au arătat că informațiile folosite pentru justificarea intervenției au fost în mare parte greșite sau exagerate. Cazul a rămas un exemplu important despre cât de grave pot fi consecințele atunci când informațiile despre o amenințare sunt acceptate fără suficiente dovezi independente.
Cine garantează că următoarea amenințare este reală și nu este vorba, din nou, despre un atac sub steag fals?
Oamenii obișnuiți nu vor război. De ce se vorbește atât de mult despre cum să ne înarmăm pentru război și atât de puțin despre cum poate fi prevenit?
De ce nu discutăm mai mult despre pace și despre modalitățile concrete prin care pacea poate fi menținută?
Sursa: POLITICO – EU quietly braces for nightmare scenario of multiple-casualty hybrid attack
